Tot mai puțini fani vin la meciurile naționalei. România se află pe locul 62 într-un top al spectatorilor, pe teren propriu, la meciurile din preliminariile CM 2010.
Pe lângă ratarea participării la turneul final, România stă prost și la un alt capitol: cu o medie de spectatori de 12.600, pe teren propriu, echipa lui Răzvan Lucescu este una dintre cele mai „neinteresante” naționale din preliminarii. Suntem înaintea Canadei, dar după Bosnia și Thailanda.
Vremurile în care la meciurile României se umpleau stadioanele au apus. Parcursul sub așteptări din ultima campanie de calificare a îndepărtat suporterii de echipă, iar cifrele nu fac decât să le dea fiori acum oficialilor federației române. Încercările de a atrage din nou fanii lângă tricolori, prin organizarea meciurilor în provincie, la Constanța sau Piatra-Neamț, nu au avut efectul scontat, iar rezultatul este uluitor. România a înregistrat o medie de spectatori pe teren propriu mai mică decât El Salvador, Azerbaidjan, Thailanda sau Honduras.
Mexic, cea mai iubită națională
Pe primul loc în acest top se află Mexic, cu o medie de 81.599 de spectatori. E drept, capacitatea stadionului pe care sud-americanii își dispută meciurile de pe teren propriu, Azteca, este de 105.000 locuri. Podiumul îl completează Anglia (79.754 de spectatori) și Franța, fosta adversară a României (64.130). Pe locul patru, cu o medie de 59.298 de spectatori, este Irlanda, care a fost eliminată în baraj de Franța în urma hențului grosolan al lui Henry.
Din păcate avem stadioane mici, dar sunt sigur că situația se va schimba când vom juca pe noul stadion Ionuț Lupescu, director general FRF
Pe continente, cea mai mare medie de spectatori s-a înregistrat în America de Sud (36.963). Pe ultimul loc este Oceania, cu o medie de 2.378
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER